Astazi e ziua mea!!!!!!!!!! 
O sa revin mai tarziu cu un post despre ce simt momentan…deocamdata incerc sa-mi amintesc de copilarie, de mama si de tata, de mirosul din casa, de cel mai bun tort si cele mai frumoase clipe.
Earth is my HOME 6 June, 2009
Ieri am văzut acest documentar. Imagini superbe, o voce calmă şi liniştitoare care ne prezintă ce se întâmplă cu pământul nostru…Îmbrăţişez cu drag astfel de iniţiative, pentru că de mică am fost învăţată să respect şi să iubesc natura.
Ce învăţăm din acest documentar:
- 20% din populaţie consumă 80% din resursele planetei.
- în 50 de ani populaţia planetei s-a triplat (!), ajungând la 7 miliarde
- tot în 50 de ani omul a alterat planeta cât în 200 milioane de ani
- omul schimbă suprafaţa pământului într-un ritm în care planeta nu se mai poate regenera
- se cheltuiesc de 12 ori mai mulţi bani pentru echipamente militare decât pentru a favoriza tările sărace
- 5000 de oameni mor în fiecare zi din cauza apei poluate băute
- 1 miliard de oameni nu au acces la apă potabilă
- în fiecare an dispar 13 milioane de hectare de păduri 
- speciile de animale mor la o rată de 1000 de ori mai mare decât cea naturală
- temperaturile medii ai ultimilor 15 ani au fost cele mai înalte înregistrate vreodată
- calota glaciară este cu 40% mai subţire decât acum 40 de ani
Ce a schimbat în mine:
- doresc să fiu mult mai eco-friendly, pentru că SE POATE, pentru că-mi iubesc casa
- când o să am casa mea o să-mi iau panouri solare
- trebuie să fim conştienţi că pământul se regenerează mai încet decât îl distrugem noi; haideţi să facem economie: la curent, la apă, la benzină, să reciclăm, să nu mai emintem atâta CO2.
Documentarul poate fi făzut aici în HD: http://www.youtube.com/homeproject. Daţi link-ul mai departe, niciodată nu este prea târziu să aflăm ce minune ne oferă pământul de miliarde de ani!
De asemenea, pentru a vedea numărul total al oamenilor de pe planetă, poţi intra aici: http://www.ibiblio.org/lunarbin/worldpop şi poţi să faci o comparaţie între câţi suntem acuma şi câţi eram când te-ai născut.
Furtună 2 June, 2009
E furtună mare. Stau lipită de geam, hipnotizată, mă uit la minunea naturii. Privesc lângă , el nici măcar nu se uită la mine. Văd doar o silueta în umbră, hipnotizată de fulgere….nişte picioare lungi de lumină efemeră…
Şi furtuna purifică. Spală străzile de praf, de griji, de păcate, spală amintiri, spală dureri.
Aşa e si cu furtuna din inimile noastre. Distruge tot ce e mai gri în noi. Vântul suflă peste toată fiinţa, suflă peste orgoliu şi purifică în urma sa. Iubim, urâm, iertăm, negăm, ne ruşinăm, ne facem procese de conştiinţă. Furtuna ne prinde îm mijlocul acestor sentimente, ne face să le trăim pe toate până la epuizare. Şi atunci ne uităm pe cer şi vedem norii împrăştiindu-se, vedem într-un sfărşit soarele din inima noastre….
La orizont – departe – fulgere fără glas
zvâcnesc din când în când
ca nişte lungi picoare de paiajen – smulse
din trupul care le purta.
Dogoare.
Pământu-ntreg e numai lan de grâu
şi cântec de lăcuste.
În soare spicele îşi ţin la sân grăunţele
ca nişte prunci ce sug.
Iar timpul îşi întinde leneş clipele
şi aţipeşte între flori de mac.
La ureche-i ţârâie un greier.
Astăzi sunt copil… 1 June, 2009
Astăzi sunt copil!
Vreau din nou în braţele mamei, vreau să-i simt căldura sufletească care mă protejează necondiţionat.
Vreau să umblu desculţă prin iarbă şi să suflu păpădii, să rod la un fir de iarbă şi să stau la umbra unui tei.
Vreau să mă prostesc fără ca lumea să se uite ciudat, vreau să cânt şi să mă joc, să simt vântul calm şi fără de griji al copilăriei, mirosul vacanţei de vară, sunetul din noapte al greierilor, vreau să scriu teme cu stiloul pe care nu-l mai găsesc, vreau să mănânc pepene pe stradă, vreau să mă ascund pentru a fi găsită, vreau să mă uit la desene animate.
Vreau să colorez asfaltul, să privesc stelele, să citesc basme, să aud vocea mamei citindu-mi basme…
Vreau să tocesc o pereche de adidaşi într-o singură vară, vreau să sparg 5 mingi într-o singură vară, vreau să cad şi să-mi fac bube la genunchi…
Vreau să râd, să mă simt liberă, vreau să iubesc viaţa ca un copil!
The essence of getting old… 22 April, 2009
Trăieşte corect şi cinstit. Astfel, când vei îmbătrâni, te vei putea bucura încă odată de viaţa ta…
Cerc 13 April, 2009
E august, un mic oraş pe malul marii …, în plin sezon, plouă
torenţial de câteva zile, oraşul arată de parcă ar fi părăsit.
Toţi au datorii….
Din fericire vine un rus bogat la un mic hotel cochet. Vrea o cameră.
Pune o bancnotă de 100$ pe masa recepţionerului şi se duce să vadă camerele.
Şeful hotelului ia repede bancnota şi se duce să plătească
datoriile la măcelar.
Acesta ia bancnota şi se duce repede să-şi plătească datoria la
crescătorul de porci.
Acesta la rândul lui se grăbeşte să-şi plătească datoriile la cel ce-i
livrează furaje pentru porci.
Cel cu furajele înşfacă bancnota şi aleargă la prostituata pe care nu
o mai plătise demult. In timpurile astea până şi ea oferă
servicii pe datorie!
Prostituata ia bancnota în mână şi se grăbeşte spre hotel, unde fusese
cu clienţii ultimele dăţi şi unde rămăsese datoare.
În acest moment coboară rusul, dupa ce a inspectat camerele, spune că nu-i place niciuna,
îşi ia bancnota şi părăseşte oraşul.
Nimeni nu a câştigat ceva, însă întregul oraş trăieşte acum fără
datorii şi priveşte optimist în viitor!
Lumea dintr-un ou 7 April, 2009
Citeam aici că noi toţi, în dezamăgirea unei realităţi înconjurătoare, începem să ne creăm propria noţiune de frumos.
Distorsionăm realitatea pentru a o face mai convenabilă, mai plăcută. Ne închidem în lumea aceasta refuzând să mai păşim în cea reală. În definitiv, trezirea va fi dură…
Refuzăm să credem că cel de lângă noi nu ne mai iubeşte şi ne împărţim viaţa, timpul şi sufletul cu el în speranţa că flacăra se va reaprinde; râdem la glumele prietenilor deşi în sinea noastră ştim că ne plictisesc, le ascultăm poveştile gândindu-ne la poveştile noastre; mergem siliţi la servici, deşi ştim că nu ne mai place demult ceea ce facem, însă continuăm pe acelaşi drum mânaţi de mirosul banilor; înşelăm aparenţele afişându-ne în locuri care nu ne mai spun nimic, doar pentru a fi priviţi; rostim vorbe care nu ne reprezintă; ne construim ziduri din orgoliul nostru, uităm să iubim, să trăim…..
Când totul din jurul nostru pare urât unde îţi creezi frumosul? În minte, în inimă, în suflet? Vrei să evadezi, dar unde? Între betoane, blocuri, fum de maşini şi înjurături? Între neoameni, între nemulţumiţi, între frustraţi, între riduri cauzate de ură? Praf, sudoare, invidie, nervi, ciudă, nemilă, durere, orgoliu…Până când? Până pleznesc toate şi ne acaparează şi ultima fărâmă de frumos din noi? Unde e fericirea, mulţumirea aceea profundă care inundă într-o stare de bine şi calm?
Pentru ce mai trăim dacă suntem veşnic nemulţumiţi? Ne dorim lucruri pe care cu greu le vom avea, şi pentru ce? Pentru a ne trezi în fiecare dimineaţa cu inima încleştată într-o dorinţă absurdă de avuţie când pur şi simplu am putea să ne bucurăm de prezentul bogat…şi de puţinul frumos care a mai rămas în noi…
„Now I can be like my dad!” 20 February, 2009
Sună a admiraţie, a realizare, a împlinire, însă nu este aşa.
Ca să fiu mai clară vreau să povestesc ceva…mă uit seara frumos la tv, ca de obicei, nimic interesant, însă îmi opresc privirea la MTv’s „Sweet sixteen”. Îmi place emisiunea, parte pentru că mă face să visez la o viaţa mai bună :D şi parte pentru că îmi place să învăţ din greşelile altora, din eşecul educaţiei părinţilor.
Şi dragilor cine credeaţi că sărbătoreşte cu mare fast şi tam-tam? Ei bine, nimeni altul decât fiul legendarului P. Diddy, Puff Daddy, Puffy, whatever his name is… Un puţoi negruţ de 16 ani (nu sunt rasistă, dar trebuia nişte emphasis aici), şmecheraş din-ăla cu gura mare, cu mişcări de rapper wannabe, încrezut şi fudul. Este bine cunoscut faptul că tatăl său este numărul 1 în „throwing parties”, mai ales în celebrele „white parties”, cu sute de invitaţi faimoşi, litri de băutură şi şampanie, artificii şi alte extravaganţe.
Şi mă uitam la copilul ăsta cum şi-a ales locaţia şi îşi expunea dorinţele, la fel de extravagante ca ale tatălui, ca dansatoarele să aibă pictat numele lui pe corp, ca pe şerveţele să scrie numele lui, pe LCD-uri să apară imaginea lui, să aibă o intrare fastuoasă în club. Apoi merge la shopping „cu stylist-ul lu’ tata”, sparge câteva mii de dolari. Apoi merge intr-un dance studio să-şi aleagă o trupă. Ei bine, face un mini-casting, alege 3 trupe. Punctul culminant: trupa care dansează cel mai bine primeşte 5000 $.
Întrebarea mea: de unde ştie puţoiu’ ăsta răsfăţat cât valoarează 5000 $??? Când alţii se chinuie (în cel mai bun caz) 5 luni ca să strângă atâta, el spune cu nonşolanţă că le dă aceşti bani, sau mai bine zis tăticuţu’.
Şi cum ne-au obişnuit bogătanii ăstia, în timpul petrecerii toată lumea este chemată afară să vadă ce maşină primeşte sărbătoritul. Un Range Rover şi încă una de-aia veche, Continental I guess. Fain, bravo lui. Nici măcar nu s-a bucurat, nici urmă de entuziasm pe faţă, poate doar satisfacţia că l-a văzut toată şcoala, că ştie toată lumea ce valoare are el….; ca ţiganii la noi
Iar cuvintele lui de final au fost: „Now I can be like my dad!” Pe banii lui, ha?
Dezgustător! Penibil! Iată cum să dai greş în educaţia copilului! Dă-i tot ce vrea, tot ce nu vrea, oferă-i totul pe tavă ca şi cum i s-ar cuveni…el nu cunoaşte valoare banului, habar n-are cum se face. Devine un arogant şi un încrezut care nu dă doi bani pe oameni, care trăieşte pentru impresia celor din jur, sclavul banului nemuncit. Câtă inconştienţa, doamne…
Înţeleg că vrei să-ţi creşti copilul în aşa fel încât să nu aiba nicio grijă, să nu treacă prin greutăţile prin care ai trecut tu, însă odrasla nu trebuie lăsată să trăiască într-un balon de săpun, necunoscând probleme prin care se confruntă oamenii normali, măcar din auzite….wake up people!
În acest sens am găsit un exemplu foarte bun, tot pe MTv 
Hulk Hogan. Are o fată şi un băiat, amândoi adolescenţi, amândoi având tot ce-şi poate dori inimioara.
Tatăl lor deţine relaţiile necesare să-i propulseze în lumea filmului, dansului, cântecului, wrestlingului, orice doresc ei. Fata primea deja ore de pian, de dans, măcar făcea şi ea ceva.
Ei bine, ce se gândeşte nenea Hulk? Le ia mobilele, cărţile de credit, laptopurile, Ipod-urile, toate gadget-urile astea şi le pune osul la treabă, „like a real 8 hour job”. Îl sună pe patronul restaurantului lor preferat, iar a doua dimineaţă la 8 copchilaşii erau prezenţi la tejghea: fata chelnăriţă, băiatul dish-washer :) Genială idee, n-am ce zice! După ce ajung ei acasă frânţi, Hulk îi trimite să-şi mai facă şi temele, orele de pian, hobbiurile. „That’s real life, you gotta’ see how normal people live” au fost cuvintele lui.
Peste o săptămână apare la restaurant cu o gaşcă de prieteni să-i testeze pe copii. Comandă ăştia ca porcii, dau paharele intenţionat pe jos, le refuză comanda…ce mai, hell J 
După 2 săptămâni le vine salariul, fata câştigase 70 $, iar băiatul 120 $. Citez: „Now you see how hard people work to earn the money you get everyday, without even blinking an eye”.
Se poate un exemplu mai bun? Go Hulk 
The child in me 23 January, 2009
Îmi plac animaţiile la nebunie, şi uite ce prostioare am găsit:
Oktapodi - o lecţie despre dragoste
Trouble in paradise – un crab drăguţ şi speriat
Presto – un iepure înfometat şi rău
Lavatory lovestory – Să vă iubiţi până nu e prea târziu!
